Emilia-Paula Zagavei-Poeme

BLESTEM 

Bat clopote plângând al meu blestem, 
Despart din cer un nor de-un curcubeu, 
Îmbracă-n lacrimă uscată un poem
 Împovărând tacit pe Dumnezeu. 

Păcate cad golașe de-avuții 
Și gânduri dezbrăcate de rușine,
 Inimi mătănii bat la poarta vieții 
La care toaca-ncearcă să dezbine. 

Se sparg atâtea vise-n gândul meu
 Mustind de-avid păcat și de dorință 
Se-mbracă-n neputință al meu eu 
Plecându-și pleoapa plină de credință. 

AMINTIRI 

Aseară…
 M-am împiedicat de-un gând 
Ce-mi încurca firele vieții, 
Am luat povețele pe rând
 Așa cum îndemnau poeții. 

Mi-am luat condeiul fermecat 
Ce picură pe foi nimicul, 
Ce-mi macină neîncetat 
La poarta nemuririi timpul. 

Cu tine-n gând am rătăcit
 Pe foaia albă, parfumată,
 Crezând că poate te-ai ivit 
În locurile de-altădată. 

Dar tu rămâi în amintiri 
Ca un luceafăr blestemat,
 Aș vrea să nu mai am trăiri 
Cu tine-n visul nevisat. 

MEDITAȚIE 

La ceas uitat de ani și plini de spini,
 Am zăbovit cuminte pe o stea
 Privind tăcută anii mei haini
 Și meditând la timpul ce trecea. 

Lacrimi amare lunecau ușor
 Pe-obrazul încărcat de suferință, 
Ascunse-n timp, voit după un nor 
Ce astăzi plânge-n tristă neputință. 

Dureri răsună-n inima rănită
 Și urlă-n suflet deznădejdi rebele 
Privesc tăcută și descumpănită 
Către destinu-mi rătăcit în stele. 

UN MILIARD 

Peste toate se așterne 
Praful anilor trecuți
 Liniște e prin taverne
 Părăsite de iubiți 
Se topesc asemeni cerii 
Trupurile ostenite 
Dând culoare chiar și iernii 
Cu peneluri încâlcite.
 Troienind iubiri nescrise 
Clipe rătăcite-n gând,
 Curge timpul peste vise 
Transformate în cuvânt. 
Pictate de sărbătoare
 Sentimentele îngheață
 Și lipsite de candoare
 Ofilesc această viață. 
Iar în candela durerii
 Lacrimile noastre ard
 Picura-vom amintirii 
Și tristeți, un miliard. 

ÎNTREBARE  

Au secat fântânile durerii,
 Lacrimile-s agățate de păcat, 
Se-mpart din pomenile plăcerii
 Pe un câmp, la margine de sat. 

 Flutură spre cer o încântare, 
Un surâs sfios și-ncercănat, 
O poveste adunată în visare 
De-un condei cu doruri pastelat. 

 Lin se scurge clipa-n nemurire
 Când sărutul se-mparte iar la doi 
Cântărim o vadră de iubire, 
Pe care-o săpăm adânc în noi. 

 Pastelați ni-s anii cu de toate,
 Doruri cântă dulcele poem, 
Întrebăm iubirea dacă poate
 Să danseze cu noi în tandem. 

DURERE 

Durerea își țese pânza amară 
În ceara ce timpul topește grăbit
 Iluzii și vise, povești de o vară
 Lăsate-n uitarea tăcutului rid. 

Clipește alene peste povețe, 
Alunecă-n clipe trădate de gând,
 Se-mbracă-n lacrimi ce au mii de fețe 
Și se dezleagă-n amar jurământ. 

Culege din suflet bobițe de rouă 
Ce le-așează pe-obraz lăcrimând, 
Săpând glacială o rană nouă
 Ce se va-nchide în tainic cuvânt. 

Pășește zdrobind absentă destinul 
Căzut printre stânci ascuțite de dor, 
Rănind acut, aruncându-și veninul 
Peste trăirile apuse ușor. 

TIMP 

Topește timpul peste lume 

Un amalgam de neajuns, 

Pe un penel tăcit să-ndrume 

Cuvântul cel de nepătruns. 

Poveste încâlcită-n spume, 

Un mut poem care apune, 

Străin azi costumat în glume 

Ce se apleacă-n iertăciune. 

Aleargă iute printre vise 

Golind copacii de frunziș, 

Îmbracă ale noastre case 

Într-un alean ce stă pieziș. 

Și-n vuietul pe care-l lasă 

La trecerea de peste ani, 

Găsim povestea dureroasă 

În care-am devenit orfani. 

Și lacrimi curg peste durerea 

Închisă-n labirintulul firii, 

Împărtășindu-și azi părerea 

Uitată-n glastra nemuririi. 

TRISTE CUVINTE...  

Poveste cu triste cuvinte înghețate
 Se scurge nevolnic spre tăcut gând,
 Uscate iluzii pe-un vis cocoțate 
Sfărâmă lacrima căzută-n pământ. 

De doruri e plină cămara iubirii
 De patimi ascunse după un rug 
Tăceri ancestrale împart nemuririi
 Și verbul cel mut învăț să-l conjug. 

Cad picuri de stele printre păcate, 
Mustește de doruri iubirea din vis,
 În suflet iluziile-mi curg dezbrăcate, 
Gând orb se îndreaptă spre paradis. 

Țes în tăcere adâncă durere 
Cu un surâs leg un dor de alt dor, 
Ițele vieții au parfum de tăcere 
Viața își scutură tăcută un nor.