Doar ploaia şuşotea
sărutând asfaltul,
plânset mut ca un prohod...
mai rămân pentru o vreme,
inundate,
două urme de paşi
pustiite în drumul
ce plânge şi el
contaminat de nevroza
unui timp fugar...
până şi nisipul,
cavaler al tristeţii,
îşi continuă somnul
de multe zile şi nopţi
de necurs...
în clepsidra secătuită
de nostalgie
după mâna care a uitat
s-o întoarcă...
Comentarii
Trimiteți un comentariu