Amnezia
sau ștampila timpului?
Vedem cum convoacă
Într-o seară de vară,
La vatră-n sat, o vacă,
În ferma de-afară.
Un bou, mai în etate,
Pare-a fi interogat
De vorbele uitate.
... Oare, sigur a uitat?
- Domnule cu-experiență,
Pari plin de inocență.
Porți, prin indolență,
Vina-n penitență?
Astfel, cu a sa fermă,
Ea, vaca îl întreabă,
Calmă, însă fermă
Cum de a zis în treabă
Boul dalb, dar parcă mut,
Ce nu poate șterge
Noroiul spus demult,
Nici nu poate drege
Multe, alte urmări
De acum, și poate
Vechi, din alte depărtări...
Trăite aproape...
Boul, vulpoi viclean,
Cu-aleasă măsură,
Șiret... Poate, uman,
O luă pe arătură:
- Onorată vacă,
Instanță și juriu,
Nu-nțeleg și parcă
Aș fi în preludiu...
Astfel, boul nostru
Se-opintește-n strună,
Ocolind răspunsul
Și vorba străbună.
Noi rugăm ca boul
Să se îndrepte des,
S-audă ecoul:
- Culege ce ai dres!
Sau n-ai dres, fârtate,
Cum încerci a duce
De vorbă departe,
Căci ”vorba dulce-aduce...”
Dar, omenia-i ceară
Pntre oamenii mari:
Pare tot mai rară
Și printre gospodari.
Ce tu n-ai înțeles
Este lașitatea-ți
Cu caredregi și-ai dres
Fals identitatea-ți.
Fără de osândă
Și fără socoteală,
Află-n lumea blândă
C-aparența-nșeală.
Știi tu, orișiunde
Vorba-ți e destinul tău:
Mâța blândă-i unde,
Zgârie, să doară. Rău?
Comentarii
Trimiteți un comentariu