Mariana Cristina Popan-Poeme

Mesajul mamei

Priveşte copile, trecutul,

Să-nveţi despre lumea-ţi prea dragă,

Continui ce-a fost începutul,

Mereu pentru viaţa-ţi întreagă!

Priveşte copile, prezentul,

... Cum poţi infinit să trăieşti,

Să-nveţi ce frumos ţi-e sufletul,

Cum poţi învăţând să zâmbeşti....

Priveşte voios viitorul,

Citeşte-i cum poţi să trăieşti,

Ca pasărea vie în zboru-ţi,

Mereu fericit să trăieşti!

....Condeiul timpului

Sunt pana ce scrie cu slova din suflet
Un gând cu aromă nedescifrată,
Sunt pana din aripa micului cuget
Ce zboară ca gândul în lumea uitată.

Sunt dor rătăcită-ntre astre anume
Ce par infinit necuprins, neatins,
Sunt dor călător de pe-o stea fără nume,
Sunt clipa din noapte care nu s-a stins.

Sunt ciob dintr-un picur, cristal argintiu
Pe care nici soarele nu-l poate usca,
Sunt himera de aici și din spatele viu
Al sufletului drag, oriunde s-ar afla.

Sunt paznicul porții imperiului alb,
Uriaș sentiment nepătruns,
Înrobit de dragostea gândului dalb,
Adânc în a sa inimă cred că s-a ascuns.

Sunt ce nu par și sunt ce am fost,
O voce senină din cer infinit,
Sunt slova din ruga venită din Cosmos,
Din ținutu-i un haos plăcut, nesfârșit.

Sunt sticla ce fulgerul nu o poate strica,
Eu apăr minunile lumii nepăzite,
Sunt siguranța din mirifică persoana sa,
Sunt ciobul din viața lumii nesfărșite.....

          Raza dintre două lumi…                                                                                                                         

Când cerul și-a închis fereastra,
Cu soarele-năuntrul său,
Pământul s-a făcut năpasta,
Doar un moment. Căci Dumnezeu
L-a reoprit din soarta-i seacă,
Ce l-a-mvrăjbit pe om cu om-
Căci omul cu credința-I stearpă
N-a disperat, când i-a fost greu.

Din valurile sorții sterpe
O clipă-ar fi de-ajuns să știe
Că fariseii sunt ca șerpii,
Otrăvitori pentru vecie.
Nimicul din nimic se naște,
Cum totul din nimic apare;
Orgia din senin îl paște
Pe miel, când Paștele-i dă soare.

Dacă din van vorbit-a-n van,
Cu ură, o himeră seacă,
Ce s-așteptăm clipa din an?
Să ne aducă-o clipă stearpă?
Cum să-nțelege infinitul,
Din țarini arse de ocară,
Când iadu-n taina sa-i sortitul
Orgiei putrede de-afară?

Voi reuși cu-a mea credință,
Purtată-n sufletu-mi tăcut,
Să trec mai demn cu biruință
Peste-acești munți, apuși demult?...
Voi încerca, cum fac mereu,
Să stau lumină-n fața nopții,
Știind c-acolo-i Dumnezeu,
Păzindu-mi pașii-n calea sorții.

Acum îmi las cerul deschis,
Să lumineze clipa serii,
Pe cerul lunii, reaprins,
De ea, ca floarea primăverii.
Și când, din abis trec uitat,
Același suflet, rătăcit,
Când Dumnezeu m-a luminat,
Eu lumina-voi negreșit.
…
Când ceru-și va deschide poarta,
Îmi voi pleca smerită chipul;
Voi ști că el mi-a dat și soarta,
Cum e-n clepsidră, lin, nisipul.
Când, rătăcind pe drumuri goale,
Voi observa o umbra-naltă,
Gândind, voi saluta agale,
A umbrei față, neuitată.
…
Lăsând-o să-și urmeze drumul,
Cândva-mi va înțelege gestul:
De pasul meu nu-mi pare lutul
Mai moale; Lutu-i pentru restrul;
Va înțelege dacă vrea
Ca Dumnezeu să îi arate:
Că totu-i viu și-n calea mea
E mort doar cel ce este șarpe.

Natura dintre lumi rămână
O ușă plină de mistere
Pe care, noi ca o țărână,
Putrunde-vom, ca vechi himere!
Himere ieri, himere mâine,
Himere azi, precum mereu,
Un șarpe șarpe va rămâne;
Eu, cu credința-n Dumnezeu.
…
Din ceruri se coboară luna,
Un vechi și vechi loial soldat,
Ce va păzi în taină struna
Știută de un înger drag.
De voi mai fi în voia serii,
Himera-ntre himere vii,
Știu că altarul primăverii,
Din muguri iar va înflori.

Cu drag eu plec, să caut pașii
De pe cărările pierdute,
Așa cum tainic, îngerașii
Șoptesc povești, cândva știute.
…Nimicul din nimic aducă,
A liniștii clipită vie!
Dulceața miezului de nucă
Rămână taina din vecie…

 COMUNICAREA-POLITICA EDUCAŢIEI

Şi dacă tac înseamnă că prea multe ştiu...
Şi dacă taci mă înţelegi cu sufletu-ţi pustiu...
Şi dacă a tăcut cândva un suflet nevăzut
Tăcerea veşnic va vorbi de timpul din trecut.
Şi dacă învăţăm tăcerea prin fapte-i vorba lăcrimând
E-acea cu care mângâierea, tăcând te-nvaţă ea râzând
Să taci ca să-mi vorbeşti prin gând
Sperând tăcând. şi dreptâţind
Pe cei ce viaţa din trecut i-a prea durut în amorţind...
Dar suportând şi suferind...Bottom of Form

 Duminica primăverii

Doamne, în fața ta
Deschid fereastra sufletului,
Să intre primăvara
De pe fața pământului,
Cu chipul cerului de afară.

Doamne, ție îți mulțumesc
Pentru clipele inedite,
Din brațele copiilor mei,
În fiecare clipă, să trăiesc
Clipele, de ei iubite!

Doamne, învață-ne pe toți,
Cei din această lume
Despre legile tale, nescrise,
Cu viața din sufletele bune,
Înscrise în faptele nezise!

Doamne, prin tine, toți copiii
Să își cunoască țelul
De a-și urma menirea,
Precum le-ndrumi și felul!
La fel, le fii sortirea!

 Sfada stropilor din mofturi

De sub geana geamului
Se aude pic cu pic;
Cum se=aude în tăcere
Cearta lor dintr-un nimic?

Cu răbdare-i ascultăm;
Viclenește îi privim:
Cum să fie ne-ascultarea
Haosului? Îl dorim?

- Treaba lor! Rîspunde-n
Șoaptă fiecare spectator.
Luminat din cerul vieții,
Ca un vis din viitor.

-Încercat-am să le-atragem
Fel și fel de (re)atenții!
Nu cred c-avem ce le face
Cu deșarte-le pretenții!

Liniștea e graiul firii
Și-al înțelepciunii vii;
Când consideră că vorba
Li-i verdict de-a se răsti.

E o vorbă din popor:
Hărnicia-i mereu soare;
Printre leneșii defel
Lenea-i veșnic, sărbătoare.

 Bunico, chip de mamă...

Cerul azur, lipsit de nori

Sunt ochii tăi senini,
Iar sufletul ţi-e chip de flori
„Nu mă uita” şi crini.

Cununa firelor de nea
Din părul tău lucind
A adunat în viaţa ta
Mulţi ani; sunt ani de-argint.

Prin mine tu revezi mereu
Sfinţite-ţi tinereţi.
Ş-al mamei chip e chipul tău,
Sfinţite-s frumuseţi.

O mamă-i una pentru fii
Ca luna de pe cer;
Dar cum te văd, eu vreau să ştii:
Eşti visul efemer.

În loc de un cadou cu bani,
Să-ţi iau, precum fac toţi,
Eu îţi urez un „La mulţi ani”
Şi parte de nepoţi!

Şi respectată de copii
Fii, înger şi icoană!
Şi fericită să rămâi
Bunico, chip de mamă!

 Trecutul din prezent

Până apune luna,
Îţi las îmbălsămat
Acest câmp înroşit,
Cum las de-atâtea ori.
Să le-ndrăgeşti cu grijă,
Din taine să le scoţi
A apei vii esenţa
Ce-o sorb,aşa cum poţi.
Din viaţa-ţi din orgie,
Să laşi în urma ta
Convigerea că tu
Eşti ce ai vrut, ce-ai vrea.
C-aşa cum Dumnezeu,
A vrut să fii urmare,
Ai reuşit prin fapte,
Mereu să scrii prin soare:
Cu razele-i albastre,
Din legile nescrise,
Cu razele-i de aur,
Din necitite vise.
Cu roşii raze-n maci,
Lăsându-le ca zestre,
Cuvintele-ţi să fie
Balsam de mâine,peste....!
C-o rază de lumină,
Să ştii,pe unde treci,
Eşti raza infinită
Din nopţi şi zile ... reci...

 ODIHNA DIN SUFLET

Vorbind cu muza de pe cer,
Îmi rog din colb stelar să-mi dea
Din nou condeiul, să aştern
Gândirea mea, simţirea mea..
Să vă împrăştii peste ape
Cuvintele de liră plină,
Cu lungi ecouri, multe şoapte
De dor şi drag în noapte lină.
Sub luna paşnică, ridic
Privirea către cerul meu
Şi-n noapte văd un gând prea mic
Ce-mi luminează-aici, mereu.
E o scânteie de nespus,
E dor de dor de neatins,
E ce a fost şi nu s-a dus
Din ce-a cuprins din necuprins.
Scânteia s-ar încrede-n vise.
Eu o aprob, deşi e greu
S-ating din cele necuprinse
Un gând cuprins din gândul său.