Mia Ungureanu-Toamna

Printre ierburile ude, pe-nserat foșnește vântul.
Dintr-o tufă lin se-aude,o vioară-ncet vibrând.
Plânsul frunzelor strivite, par să-ntunece Pământul...
Seranade curg prin aer, greierii se-ntrec cântând.

Din copacii de pe stradă, foi îngălbenite curg,
Vara-și strânge-n grabă mare,auritele-i cosițe...
Iar prin crânguri cad cernite,frunze-n vânatul amurg.
Un suav parfum te-atrage, printre coardele de vițe.

În târzia zi de vară, vântul dulce-ncet adie,
O mireasmă adânc ascunsă, dându-i vinului savoare...
Prin podgorii-mbelșugate, sufletul să ți-l îmbie,
Profeție pentru struguri dăruită de la Soare.

Toamna vine-nveșmântată, cu-a ei mantie brumată...
N-a uitat nici de-astădată, între dealuri și câmpie,
Să ne-aducă încă-o dată, bucurie și răsplată.
Cârduri de cocori ce pleacă și tot cârduri vor să vie...

Ca-ntr-un joc ce se repetă, pentru a nu știu câta oară,
După vară toamna vine,cu belșug și cu iubire.
Peste lume timpul curge, peste lume timpul zboară...
Chiar de viața mea apune, toamna vine iar la tine!