Mai veche decât vechimea, rămas de pe
vremea începuturilor noastre, cultul comemorării
morţilor ne-a însoţit şi ne va însoţi mereu
vremelnica existenţă, pentru că mereu şi mereu
vom avea pe cineva drag nouă plecat să-şi
veşnicească somnul sub coasta unui deal, în
umbroase ţintirime din frumosul, doritul şi
pătimitul nostru Ardeal. Acolo, neuitaţii noştri îşi
torc somnul de veci, dimpreună cu toţi cei pe
care neamul acesta i-a avut, născând şi
umplând din fântâna timpului acea neştiută
lume pe care noi ne-o dorim mai bună şi mai
frumoasă decât cea în care vieţuim acum.
Pe ei, lăcrimaţii noştri cei dragi îi purtăm mereu
în umbra tăinuitului gând, cerându-le cu
creştinească smerenie şi sfiiciune iertare dacă le-am greşit cu ceva, iar în rugile noastre
cele curate şi adevărate înălţate la Măritul, nădăjduim ca El, Iertătorul nostru cel bun,
să-i fi pus pe toţi în raiurile Sale cele fără de sfârşit, spre veşnica lor odihnă. Şi poate
tocmai de aceea în datina noastră străbună s-a statornicit din neam în neam, ca în miez
de toamnă, lor, celor plecaţi spre necuprinsele ceruri, să le fie hărăzit o zi anume de
cinstire, zi în care noi, norocoşii cei vii să-i căutăm pe ei veşniciţii nemuririi, pentru a sta
o clipită vremelnică împreună. Şi acolo, la umbra crucii lor, în boaba lacrimilor venite din
fântâna sufletului nostru, să punem rugă şi iertare, smerenie şi recunoştinţă pentru tot şi
toate câte ei ne-au dat şi ne-au lăsat în trecătoarea lor viaţă prin această mincinoasă şi
nemernică lume, să ne mai povestim în gând de câte le-am mai făcut şi desfăcut pe-aici
în mişcătoarea vreme cea plină de trudă şi nenoroc. Şi aşa, împăcaţi că ne-am făcut
datoria creştinească, să nădăjduim că vom fi pentru o clipă parte din marea bunătate
cerească, cea din care izvorăsc toate cele pe care Măritul le aşteaptă să le facem în
faptele noastre cele de zi cu zi.
Iar dacă noi, cei întomnaţi în vreme suntem îmbucuraţi de Domnul cu nepoţi, să-i
ducem şi pe ei la însfinţitele morminte, pentru a-i învăţa că neamul nostru dimpreună cu
toți cei mutați la ceruri, trebuie cinstit şi preţuit pentru toate câte a făcut pentru noi în
această lume, pentru toate comorile de gând şi faptă pe care ni-i le-au lăsat, pentru
mierea de învăţătură strânsă din florile timpului lor, pentru tot şi toate cele câte nu au
murit odată cu ei. Iar mai presus de toate să-i învăţăm pe nepoți a simţi că pe umerii lor
stăm noi şi vor sta deopotrivă şi ei, că din firava lor urmă am făcut astăzi cărarea vieţii
noastre, că exemplul lor ne dă îmbărbătarea, curajul şi tăria trebuincioasă pentru a
trece prin cumpene de vreme. Lor le destăinuim în taină necazurile şi nevoile prin care
trecem şi uneori de la ei aşteptăm povaţa cea salvatoare care să ne scoată la liman.
Dacă toate astea fi-vor învăţate de urmaşi, să fiţi siguri că vom fi mereu legaţi de
însfinţita noastră ţărână, de bunii şi străbunii noştri, cei mereu trăitori aici în veşnicia
locului care ne va nemuri peste veacurile ce vor veni, că fără ei, fără această sfântă
avere ce ne-au lăsat-o, noi am fi nimicuri, rătăcită turmă în furtuna vremilor cele mereu
schimbătoare.
Făce-ţi-vă aşadar dreapta şi cuvenita voastră datorie faţă de memoria acelor care până
mai ieri mai erau prin preajma voastră, bucuroşi că viaţa îi mai ţine prin acestă lume,
pentru că nu se ştie când veţi fi şi voi în lumea lor. Şi dacă în fierbinţela lacrimi voastre
va fi şi-o rugă de iertare faţă ei, fiţi siguri că, în bunătatea lor, cei duşi la ceruri vă vor
ierta, sărutându-vă sufletul vostru cel bun cu un dulce mângâiat şi o descătuşare
creştinească ce va veni să vă-mbuneze viaţa şi numai pentru o clipă.
-------------------------------------
Mircea Dorin ISTRATE
1 Noiembrie 2019
Târgu Mureș
Comentarii
Trimiteți un comentariu