Haos existențial
Am fugit de furtunile existențiale
Și am ajuns în tărâmul bacovian.
Am strigat să mă audă partiturile
De voci ce se suprapuneau în universul eminescian-
Și nu m-au auzit…
Am luptat cu singurătatea precum Traian cu Decebal,
Am cucerit teoremele lui Aristotel, să le arhivez, fiind a nimănui,
Și voi tot n-ați acordat cuvântului real…
Am iubit și eu măreția zeului
Care m-a exilat pentru păcătuirea de neiertat
V-am scris învățături de predicat
Și nu ați ascultat…
M-am rugat pentru voi, să nu vă închinați marelui negru
Cel care v-a împins spre a corpurilor răbufnire.
Am construit imperiu în nuanțe de albastru să aveți domenii de locuire-
Și voi n-ați locuit…
***
Dor la superlativ
Nopțile de vară ale iubirii noastre își caută cerneala
Să rescrie pe respirațiile de hârtie bătăile inimii îmbătate
De concretizarea notelor muzicale ce acompaniau idila,
Fabricate de mahmureala dureroasă a sufletelor neiubite.
De dorul tău se-nchină și salciile peste ape clipocitoare
Umplând paharul nedefinit de regrete și amaruri,
Insuflând portativa dulcei ode fredonată de o privighetoare.
Mai trimite scrisori pentru a potoli ale mele arsenaluri
De fuziuni nucleare la nivel ocular datorate amintirii veșnic vii a buzelor tale.
Îmbuteliază îmbrățișări nevinovate în borcanul înghețat de porțelan
Să ne metamorfozăm iubirea în stil milenian.
De dorul tău renaște și corola, înfășurată în mătasea fluturelui
Oferind o a doua șansă în inocența artistului…
De dorul tău, iubitule… Câte vieți voi mai suspina?
De dorul tău…
***
Regină a Infernului
M-am născut din a gândurilor putrezire
Înotând în adâncul negru al oceanelor.
În lumea mea nu mai există iubire
Se mai aude doar murmurul sufletelor.
Ca botezător l-am avut pe Toma necredinciosul
Și ca părinte pe Iuda trădătorul.
Lacrimile celor morți m-au reînviat
Drept regină a Infernului m-au încoronat
Zeus, Pandora, Orfeu, Persefona,
S-au mirat frunzele când au văzut lumina
Ce odinioară aprindeau făcliile
Care au incendiat bisericile.
S-au spart icoanele bizantine
Când vântul răspândea mântuirea
Și s-au înălțat valurile de rugăciune
A cinsti puterea mea.
Coroana mea va fi îmbibată în sângele naturii
Iar pe rochia cu franjuri aurii
Vor fi atârnate durerile neamurilor
Ce s-au lepădat de credința lor.
Și atunci când și nemurirea mi se va supune
Voi invoca oști de albine
Și îmi voi împodobi armura cu a lumii vecinicie.
***
Poezie la dublu
Hai, vino să ne iubim într-un vers nou
Să fim protagoniști ai poeziilor uitate
Să ne vedem iarăși în noapte
Să te strig iar pe un alt nume
Iar tu să-mi auzi glasul în ecou
Căci noi eram cei doi sortiți ai lumii
Ce valsau haotic în adâncul pasiunii.
Și ne trezeam fascicule de lumină
Îmbrățișați de mica pătură stelară
Hai să ne povestim iar cerului și lunii
Să le spunem ce nebuni eram odinioară
Pe vremea când lumea era mică fecioară
Hai să fim martorii altor îndrăgostiți
Ai celor care nu și-au fost sortiți
Iar în tot acel calm al naturii, noi să fim haosuri
Uniți de iubire și despărțiți în destine
Hai să ne pierdem în constrângeri
Și să evadăm în stele,
Hai să credem că suntem reali.
Să fim cei ce au creat zilele,
Luna și Soarele să devină imorali
Falsificând fiecare mit sau lege de bună purtare.
Iar dacă vom fi nevoiți să îngropăm iubiri
Le vom da chip de nuferi regali
Ce s-au format din a sângelui nemurire.
Dă-ne șansa să fim mai mult decât armonie
Hai, vino să ne iubim în strofe
Să dăinuie de-a pururi sufletele copiilor pierduți
Iar noi, iubitule, să fim iar poezie.
***
Îndrăgostiți prin galaxii
Ziua a treia a atingerii mele
Te voi ridica la cer prin taina adorării
Să te sărute soarele,
Să te pierzi prin galaxii.
Când răsare luna printre stele
Tu să strălucești mai tare,
Eu, ca simplă fată muritoare
Ție îți voi culege o floare,
Să te cobori printre rămurele
Să mă săruți cu buze tremurătoare.
Iar cu atingerile mele sculptez pe a ta piele
Oceane, constelații și tornade
Ciocnirea a două comete
Invocarea întregii armate.
În haosul lumii eterne,
Tu adu-mi calmul vieții pământene.
Du-mă departe, departe de inocența lumii
Ascunde-mă în de-ale inimii.
Învață-mă de-ale singurătății
Ca să știu a mă dărui entității.
Iar când cerul va vărsa lacrimi de sânge
Tu lasă pământul să strige,
Iar în fantasmele nopții
Recită-mi poezii în miez de noapte
Să ne pierdem în amintirea iubirii noastre
Și să ne trezim învăluiți de armonie
Într-o lume plină de agonie.
***
Suflet moribund
Ascultă cum se stinge,
Cum nu mai are cum să câștige
Lupta infinită dintre viață și moarte
Un suflet muribund.
Ascultă cum renunță la toți,
Cum ultima suflare și-o dă
Drept sentința finală a unei iubiri pătimașe.
Ascultă cum strigă după o scânteie divină,
Să-l vindece de moliile ce-l digeră
Și să lumineze calea către visul împlinit.
Ascultă cum sângerează,
La nemurire el visează sau speră să învie
Din praful de cenușă,
Ascultă cum cântă împreună cu lupii
Un cântec ce suspină.
Ascultă cum se pierde printre tonuri cenușii
Sperând că într-o zi are să se întoarcă
Și să șteargă toate fărădelegile pământești.
Comentarii
Trimiteți un comentariu