Cartea scrisă de Maria Filipoiu și prefațată de scriitorul și criticul literar Horia Gârbea, căruia îi mulțumesc cu stimă și recunoștință, a fost lansată ieri, 25.11.2017 la Târgul de Carte GAUDEAMUS:
Un moment live https://www.facebook.com/ibooksquare/videos/833633343482688/
POETA DIN FAȚA PORȚII
Farmecul democrației este că se extinde asupra unor domenii aparent închise, elitiste prin definiție. Posibilitățile tiparului digital și inexistența cenzurii îngăduie azi oricărui aspirant la glorie sau doar la libertatea confesiunii să vină în fața unor potențiali cititori și chiar a criticii literare cu producția sa artistică. Se poate spune, desigur, că o astfel de extindere a limitelor nu nivelează valorile, dar le amestecă. În realitate, asemeni lichidelor nemiscibile, literatura se stratifică și fiecare cititor are acces la stratul superficial sau mai profund care îi convine. După cum fiecare poet sau prozator își alege zona (nișa) în care se simte confortabil și nu este obligat să interfere cu altele, vecine sau îndepărtate.
Maria Filipoiu are despre poezie o concepție clasicistă, canonică, uneori chiar didactică. Ea își premeditează volumul, pe cicluri, idei, teme, într-o sistematică destul de severă. Apoi tratează fiecare segment cu o programatică rigoare. În orice caz, poeta își propune o miză cultural-educativă, în afara frivolității și, dacă nu refuză de principiu umorul, secvențele sunt mai degrabă încărcate cu gravitate, resimțind chiar foarte mult, dacă nu povara, în orice caz constrângerile unei datorii, așa cum o înțelegeau pașoptiștii, mai târziu poporaniștii, sămănătoriștii etc. Arta ei vrea să lumineze, nu să distreze, ideea de entertainment este practic exclusă:
Maria Filipoiu are despre poezie o concepție clasicistă, canonică, uneori chiar didactică. Ea își premeditează volumul, pe cicluri, idei, teme, într-o sistematică destul de severă. Apoi tratează fiecare segment cu o programatică rigoare. În orice caz, poeta își propune o miză cultural-educativă, în afara frivolității și, dacă nu refuză de principiu umorul, secvențele sunt mai degrabă încărcate cu gravitate, resimțind chiar foarte mult, dacă nu povara, în orice caz constrângerile unei datorii, așa cum o înțelegeau pașoptiștii, mai târziu poporaniștii, sămănătoriștii etc. Arta ei vrea să lumineze, nu să distreze, ideea de entertainment este practic exclusă:
Trubadur prin labirint sentimental,
Gândul înnoadă idei în năframă
Și duce cuvântul pe-al timpului val;
Când spirit la datorie îl cheamă.
Gândul înnoadă idei în năframă
Și duce cuvântul pe-al timpului val;
Când spirit la datorie îl cheamă.
Artista vrea să valorifice experiența la care a ajuns în toamna vieții, să culeagă ceea ce a sădit, la modul agrest, și a cultivat cu grijă. Eternitatea este „prinsă” și „așternută” ca un pat germinativ pentru gânduri și acestea rodesc. Evident, precum fructele din proverbialul măr al lui Beniuc, „roadele” sunt oferite gratuit celor ce le doresc:
Să culeg roade prin a vieții toamnă,
În brazda cuvântului sădesc gânduri,
Cu glas ce rațiunea îmi îndeamnă,
Eternul clipei să-l aștern pe rânduri.
În brazda cuvântului sădesc gânduri,
Cu glas ce rațiunea îmi îndeamnă,
Eternul clipei să-l aștern pe rânduri.
Ca aspirație și chiar ca sintaxă uneori, poemele programatice și artele poetice ale Mariei Filipoiu trimit la Arghezi care își dorea cuvântul plug ce fața solului o schimbă lăsând în urma lui belșug. Depinde, desigur, de cititor, cititorul contemporan, adesea nepăsător în fața râvnei unor poeți cu vocație de plugari ai învățăturii, să schimbe indiferența-n coș și cugetu-n cămară:
Cu cerneală ud copacul veșniciei,
Din el să crească ram de-nțelepciune,
Ca să rodească în floarea poeziei,
Când Dumnezeu cu har face minune.
Din el să crească ram de-nțelepciune,
Ca să rodească în floarea poeziei,
Când Dumnezeu cu har face minune.
Dumnezeu este invocat deseori și, desigur, dorința supremă a eului liric este să nu stea zadarnic, după vremuri de ostenire întru duh, la poarta Divinității Ci, firește, această poartă să se deschidă pentru ca spiritul să vadă ceea ce doar intuiește că se află „dincolo”. Chiar dacă nu va pipăi și nu va urla „este”, acest spirit e însetat de certitudinea harului, precum numeroase strofe o atestă.
Spre deosebire de eroul lui Kafka, așezat în fața porții Legii cu mai multe dubii decât speranțe, ori de eroii lui Vișniec pentru care, dacă poarta se va deschide va urma un concurs de competențe pentru o eventuală angajare de clovn, eul din lirica Mariei Filipoiu nu are temeri și îndoieli. Făcând ceea ce este drept și moral, oferind bucurie dar și îndreptate lectorului, deschiderea „porții” în fața artistului este doar o chestiune de timp. Amânarea acestui moment este și ea una fastă pentru că dă timp poetului, truditor pe ogorul culturii, să depună încă mai mult travaliu în irigarea și însămânțarea parcelei sale de cuget și dăruire:
Spre deosebire de eroul lui Kafka, așezat în fața porții Legii cu mai multe dubii decât speranțe, ori de eroii lui Vișniec pentru care, dacă poarta se va deschide va urma un concurs de competențe pentru o eventuală angajare de clovn, eul din lirica Mariei Filipoiu nu are temeri și îndoieli. Făcând ceea ce este drept și moral, oferind bucurie dar și îndreptate lectorului, deschiderea „porții” în fața artistului este doar o chestiune de timp. Amânarea acestui moment este și ea una fastă pentru că dă timp poetului, truditor pe ogorul culturii, să depună încă mai mult travaliu în irigarea și însămânțarea parcelei sale de cuget și dăruire:
Pe câmp din privire împodobit cu flori
În primăvara iubirii inocente,
Voi așterne covoare țesute de nori
Și brodate cu eterne sentimente.
În primăvara iubirii inocente,
Voi așterne covoare țesute de nori
Și brodate cu eterne sentimente.
Rezultatul osârdiei poetice va fi demn de viziuni dantești ale Paradisului:
Pe curcubeu de dor să urc la Dumnezeu,
Prin raiul îngerilor să o port un veac.
Poeta Maria Filipoiu, care, în timp, a oferit și alte scrieri cu caracter didactic, nelimitându-se defel la încercări lirice, își caută certitudini în tezaur de cuvinte și bogățiile sufletului, adună comori în visteriile care se află dincolo de simbolica „poartă”.
În încăpătorul Rai post-post-modernist accesul se poate face printr-o infinitate de porți, ușițe, sărind pervazuri și pârleazuri către o făgăduință dorită fierbinte sau acceptată cu resemnare. Maria Filipoiu și-a găsit, indiscutabil, propria ei poartă.
Prin raiul îngerilor să o port un veac.
Poeta Maria Filipoiu, care, în timp, a oferit și alte scrieri cu caracter didactic, nelimitându-se defel la încercări lirice, își caută certitudini în tezaur de cuvinte și bogățiile sufletului, adună comori în visteriile care se află dincolo de simbolica „poartă”.
În încăpătorul Rai post-post-modernist accesul se poate face printr-o infinitate de porți, ușițe, sărind pervazuri și pârleazuri către o făgăduință dorită fierbinte sau acceptată cu resemnare. Maria Filipoiu și-a găsit, indiscutabil, propria ei poartă.
Horia Gârbea
REMEMBER „LA POARTA DIVINITĂȚII”
Din pelerinajul vieții pe Pământ,
Duc poezia la Divinitate,
Spre binecuvântare cu Duhul Sfânt,
În scrumul lumanării de pe carte.
Duc poezia la Divinitate,
Spre binecuvântare cu Duhul Sfânt,
În scrumul lumanării de pe carte.
Călăuză sufletului să-i fie,
Pe calea Domnului, ce-o voi străbate,
Țin aprinsă a gândului făclie,
Cât arde mirul din creștinătate.
Pe calea Domnului, ce-o voi străbate,
Țin aprinsă a gândului făclie,
Cât arde mirul din creștinătate.
La mariaj cu veșnică menire,
Cu brațe de gând scutur cer de stele,
Să-l însoțească pe cuvântul mire
Într-un alt destin, să-i coacă roadele.
Cu brațe de gând scutur cer de stele,
Să-l însoțească pe cuvântul mire
Într-un alt destin, să-i coacă roadele.
Comentarii
Trimiteți un comentariu